Așa că m-am înscris pe net la un concurs. Trebuia să scriu un text pornind de la titlul piesei “It’s my life”, în care să includ cel puțin 10 titluri de melodii ale trupei.

I think that the thing that matters the most in life is love, that “Mystery Train” which steals your sanity and takes over your mind, leaving you “Misunderstood” “Everyday”. It’s overpowering, it’s intense, and it strikes when you expect the least… You consider yourself “King of the Mountain”, king of any mountain. I could give “100 Reasons” why Love is one “Ballad of Youth” and every “Ordinary people” should bath in the “River of Love” at least once in their lifetime.

And me, yes, I’ve “Always” been “In & Out of Love”. The “Interlude” of my life has been like any other’s. But “These Days” everything’s different. It started several years ago, in the prologue of teenage, when nobody should be “Without Love”. Little childish love stories come and go, and so it was for me. The turning point was the beginning of high school. It started as a great romance, which “I Believe(d)” it would last for the “Next 100 Years”, but it turned out I was terribly wrong. It was a “Crazy Love”, but “The Fire Inside” burnt too fast and too soon. I managed to get past that “Edge of a Broken Heart” and in a short while the “Bells of Freedom” rang again. Yet I didn’t like it that way… Thus, “One Wild Night”, one “Silent Night”, I found “Sympathy” for another girl and shortly after I fell in love with her.

A story that goes on even today…

Cum m-am descurcat? Câștig eu oare?

Vreau să înceapă totul din nou.

De ce nu merge?

Ce-i RIMUN? În primul rând, înseamnă Rome International Model United Nations. Simulări ale întâlnirilor ONU, ale marilor demnitari și ambasadori. Se aleg teme problematice mondiale, de actualitate, și se discută, elaborând rezoluții pentru a le combate. Dar mai multe pe parcurs.

Am participat la finalul lui martie la un astfel de eveniment. Primul pentru mine. România a trimis opt oameni, patru dintre ei urmând să reprezinte Libia, iar ceilalți patru Vietnamul. Dar nu aveam să stăm toți în același loc. Fiecăruia dintre noi i-a fost atribuită o Comisie sau Comitet.

Ce însemna asta? După ce ne-au fost date ecusoanele, fiecare trebuia să se ocupe de tema respectivă și să își reprezinte cât mai bine interesele țării lui. În cazul meu, Vietnamul, în Comisia Economică și Socială pentru Asia și Pacific, pe următoarele teme: 1. Îmbunătățirea cooperării regionale pentru prevenirea dezastrelor, 2. Pedofilia și turismul sexual și 3. Pescuitul durabil în Pacific.

N-ați înțeles nimic, nu?

Simplificat, totul a început cu studierea acasă a celor trei teme mai sus menționate. Am ajuns în sala mea, îmbrăcat la patru ace, m-am așezat în dreptul pancartei Vietnamului. Ne-am grupat și am început să dezbatem. Ce ar fi bine să facem pentru a stopa declinul bancurilor de pești din ocean? Cam asta. Apoi susținerea lor în fața Comisiei, formată din alte țări. Apoi votată. Exact ca la un consiliu ONU.

Dacă o rezoluție obținea 50% + 1 voturi, atunci ea mergea mai departe pentru Adunarea Generală, adică toate Comisiile și Comitetele reunite. Era discutată din nou rezoluția și trebuia din nou să fie votată de majoritate. Dacă avansa din nou, se spune ca ar ajunge să fie citită de niște consilieri ONU și poate, cine știe, luată în considerare.

Mie mi-a plăcut la nebunie săptămâna la Roma. Orașul îl mai vazusem, dar ideea în sine de a sta la o gazdă, a participa la un consiliu unde vin elevi din Africa de Sud sau Singapore, o săptămână întreagă, m-a entuziasmat continuu. Abia aștept să merg la următorul. Iar dacă găsim fonduri, îl vom organiza și la București, prin februarie.

Și am ajuns să-mi fac și cont de Facebook, pentru a ține legătura cu ceilalți.

Comisia mea

Noi, cei din România

Câtva timp de acum încolo voi fi mult mai atent la sunetul măreț, inconfundabil, al metroului, la zumzetul mirific, inconfundabil, de la Universitate, la înjurăturile solemne, inconfundabile, ale șoferilor din trafic.

Dar da, și la ciripitul inconfundabil al păsărilor [pentru că vine primavara], la pocnetul aproape insesizabil, dar inconfundabil, al bobocilor…

Voi la ce sunteți atenți?

Nu am schiat, m-am gândit să las primele lecții pentru atunci când voi merge cu ai mei. Am coborât însă cu săniuța aproape în fiecare zi. Ceea ce mi-a plăcut la nebunie este că a fost soare și cald.

Câți știți să schiați?

Mi-a rămas în minte melodia asta.

Următorul va fi cu siguranță mai vesel.

La mulți ani!

Adică, da, au fost pre-cadouri: îmbrățisări, pupici, care să le preceadă pe cele importante.

Yep, I’m still a child. I want presents!

Presents!

Mai e și mâine o zi.

Snow. Snow. Snow.